Asociația Centrul Socio-Cultural COMMUNIO Târgoviște, prin implicarea și devotamentul său constant față de educația și dezvoltarea comunității, a donat recent echipamente moderne Școlii Gimnaziale Pătroaia Vale și Școlii Gimnaziale Petrești. Aceste echipamente, în valoare de 64.498 lei, includ câte un computer, o imprimantă multifuncțională și o trusă de mediu, pentru ficare din cele două școli și vor sprijini derularea activităților educative și de mediu în cele două instituții de învățământ.
Școala Gimnazială Pătroaia Vale este implicată în Proiectul „Patrimoniul Natural – Moștenirea Verde”, iar Școala Gimnazială Petrești în Proiectul „Un mediu curat, O comunitate sănătoasă”. Ambele inițiative sunt derulate de Asociația Centrul Socio-Cultural COMMUNIO Târgoviște cu finanțare din partea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Aceste proiecte au drept scop promovarea educației ecologice și conștientizarea importanței protejării mediului în rândul elevilor.
Prin delegarea Președintelui Asociației, Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, echipamentele achiziționate în cadrul celor două proiecte au fost donate de către Pr. Adrian Rada, Manager de proiect, către cele două școli gimnaziale. „Aceste echipamente sunt esențiale pentru a asigura un mediu de învățare modern și eficient. Ele vor fi folosite în activitățile viitoare ale elevilor, contribuind la dezvoltarea competențelor lor digitale și ecologice”, a declarat reprezentantul Asociației Centrul Socio-Cultural COMMUNIO Târgoviște. .
Asociația Centrul Socio-Cultural COMMUNIO Târgoviște continuă să sprijine inițiativele educative și de mediu, dedicând resurse și eforturi considerabile pentru a îmbunătăți calitatea vieții în comunitățile locale. „Investiția în educație și protecția mediului reprezintă fundamentul unei societăți prospere și sănătoase”, a adăugat Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, Președintele Asociației.
Pentru mai multe informații despre proiectele și activitățile noastre, vizitați site-ul nostru www.csc-communio.ro , sau contactați-ne la adresa de email: asociatia@csc-communio.ro
Telefon: +40 345 106 854 / +40 722 275 045