Astăzi, la sediul Instituției Prefectului a avut loc prima ședință a grupului de lucru, în noua componență, în vederea elaborării Planului de acțiune în domeniul drogurilor pentru 2022-2026, la nivelul județului Dâmbovița, prezidată de Prefectul Claudia Gilia.
În cadrul ședinței, la care au participat reprezentanți din 25 de instituții și organizații guvernamentale și neguvernamentale cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului ilicit de droguri, printre care și reprezentantul Asociației Centrul Socio-Cultural Communio condusă de pr. dr. Ionuț Ghibanu, au fost dezbătute propunerile din planul de acțiuni:
- Consolidarea sistemului județean de prevenire ce cuprinde totalitatea programelor, proiectelor și intervențiilor de prevenire adresate populației generale, școlare și grupurilor vulnerabile, în baza evidențelor științifice;
- Reducerea riscurilor asociate consumului de droguri prin acordarea de asistență medicală, psihologică și socială persoanelor care consumă droguri;
- Asistența specializată a persoanelor care consumă droguri, în vederea reintegrării sociale a acestora;
- Dezvoltarea unei abordări integrate a consumului de droguri în rândul persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate;
- Reducerea ofertei de droguri prin consolidarea intervențiilor de contracarare a grupărilor de criminalitate organizată care își desfășoară activitatea în România sau alte grupări de sorginte română care au în vizor traficul de droguri pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene și care pot pune în pericol securitatea națională;
- Consolidarea mecanismului de control al precursorilor și medicamentelor cu conținut stupefiant;
- Dezvoltarea și consolidarea unui sistem integrat și flexibil de colectare a datelor privind fenomenul drogurilor în scopul aplicării lor în domeniul securității cetățenilor;
- Monitorizarea și implementarea politicilor naționale/județene în domeniul drogurilor pentru reducerea cererii și ofertei de droguri.
”Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în această inițiativă. Îi mulțumesc doamnei comisar șef de poliție Nicoleta Bobe, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, pentru dăruire, implicare și profesionalism.
Nădăjduiesc că întâlnirea de astăzi va fi concretizată prin acțiuni și rezultate promițătoare în ce privește reducerea consumului de droguri în rândul adolescenților și adulților. Efectele consumului de droguri sunt devastatoare pentru fiecare om și pentru societate, în ansamblul ei.
Este nevoie de un efort susținut pentru dezvoltarea de programe și proiecte de prevenire implementate în școli, familie și comunitate. Informarea, educarea și conștientizarea populației cu privire la efectele consumului de droguri sunt axe primordiale pe care le avem în vedere la punerea în aplicare a planului județean. Este nevoie de implicarea tuturor: familie – societate civilă – autorități, pentru a-i proteja pe copiii și tinerii noștri de acest flagel.” a declarat prefectul județui Dâmbovița, Claudia GILIA.
Delegatul Asociației noastre, pr. Adrian Rada a prezentat implicarea COMMUNIO pentru tipărirea de pliante, afișe etc. cu mesaj antidrog și distribuirea lor în cadrul campaniilor antidrog chiar și în parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei, precum și organizarea cursurilor de Consilier în domeniul adicțiilor împreună cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române.
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO