You are currently viewing SPRIJIN UMANITAR ÎN VALOARE DE 34.000 LEI PENTRU INTERVENȚII MEDICALE URGENTE OFERIT DE ASOCIAȚIA COMMUNIO

SPRIJIN UMANITAR ÎN VALOARE DE 34.000 LEI PENTRU INTERVENȚII MEDICALE URGENTE OFERIT DE ASOCIAȚIA COMMUNIO

Asociația Centrul Socio-Cultural COMMUNIO, la inițiativa președintelui său, Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, a acordat un sprijin financiar de 25.000 lei unui tânăr care suferă de o boală gravă și are nevoie de intervenții medicale urgente. Totodată, a oferit un ajutor financiar de 9.000 lei unei alte persoane ce urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale.

Ambele forme de sprijin sunt esențiale pentru accesul celor două persoane la proceduri medicale imediate, contribuind la stabilizarea stării lor de sănătate și la creșterea șanselor de recuperare.

Ajutoarele financiare au fost direcționate pentru acoperirea costurilor medicale urgente, indispensabile în situații critice, reafirmând misiunea asociației de a fi aproape de cei aflați în suferință și de a răspunde prompt acolo unde solidaritatea comunitară devine vitală.

Acțiunea se înscrie în programul filantropic al Asociației Centrul Socio-Cultural COMMUNIO, care derulează numeroase proiecte dedicate copiilor, tinerilor, familiilor aflate în dificultate și persoanelor cu probleme medicale grave. Prin astfel de inițiative, asociația promovează empatia, solidaritatea și implicarea activă în sprijinul celor vulnerabili.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI CENTRUL SOCIO CULTURAL COMMUNIO